Noutăţi
30.04.2015

DAAC System Integrator a participat la cel mai important eveniment IT din ţară ”Moldova ICT Summit 2015”

Moldova ICT Summit reprezintă un eveniment, la care se întîlnesc toţi liderii din domeniul Tehnologiilor Informaţionale, precum: Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, reprezentanţi din domeniul academic, experţi IT, pentru a împărtăşi cele mai bune practici, cu scopul de a favoriza transformarea digitală şi de a asigura un ecosistem inovativ pentru dezvoltarea Republicii Moldova în domeniul IT la nivel mondial. În total, la acest eveniment au fost prezenţi mai mult de 1000 de participanţi din diverse sectoare economice (sectorul educaţional, sectorul bancar, etc.).

Nu e prima dată cînd compania DAAC System Integrator participă în calitate de sponsor al Summit-ului, dar şi invită în calitate de speakeri partenerii săi, care sînt lideri mondiali în domeniul IT. De această dată, alături de noi la eveniment a participat compania Cisco, care este Premier Partner al DAAC System Integrator. De asemenea, partenerul nostru a evoluat cu un discurs: ”Moldova: How to create TOMORROW today…”. În discursul său, reprezentantul companiei Cisco a prezentat strategiile, pe care trebuie să le implementeze o ţară pentru a deveni lider. În mod special, s-a atras atenţia asupra strategiilor inovaţionale şi asupra rolului lor în atingerea scopurilor strategice ale unei ţări. Un alt subiect important al discursului său l-a constituit soluţia ”Cloud”. Au fost discutate diverse aspecte ale soluţiei, care sporesc şi valorifică potenţialul intelectual/creativ al unei ţări.     

Pe parcursul celor două zile, compania DAAC System Integrator a fost prezentă cu un stand, unde participanţii au avut posibilitatea să obţină informaţie şi consultanţă, precum şi un răspuns la întrebările lor.